Azi e un articol altfel… Nu vorbesc despre creme, make-up si ondulari de par…
Azi vreau sa vorbesc despre ce ma framanta. Lucrez de acasa deja de 3 saptamani… si nu imi displace desi volumul de munca a crescut si esti tentat sa mai faci o sedinta in timpul in care inainte erai in masina in drum spre casa.
Azi m-am trezit devreme sa imi spal parul inainte de inceperea zilei de munca de acasa- atat de poetic intitulata telemunca. Si spalandu-ma eu asa linistita cu samponul meu preferat, am inceput sa ma enervez 😊.
Uitandu-ma din cand in cand la stiri- nu foarte des, din simplu motiv de autoconservare ( avand o baza anxioasa 😊 ) vad acesti oameni care nu au stare… deloc…
Cu atatia oameni in jurul tau care cu o inconstienta crasa, care simt nevoia sa petreaca, care nu se sfiiesc sa minta, care nu stau in carantina si asa mai departe. Oamenii astia sunt in jurul nostru si ne-au pus in pericol, genul acela de pericol care dupa umila mea parere se incadreaza in tentativa de omor, siguranta nationala etc. In situatia in care pentru prima oara in viata mea ma uit in jur si ma gandesc: #mygovernmentisbetterthanyours pentru ca au luat masuri din timp de ce sa nu ii ajutam. Acum ca fac ceva si iau decizii bune noi suntem: fuck it, eu stiu mai bine….
In tot acest context aud la telefon si vad in diverse postari tragedia oamenilor de a sta acasa. Bai… pe buneee? Folosind cliseul deja de pe retelele de socializare: bunicii tai au fost la razboi tie ti s-a cerut sa stai pe canapea…poti sa o faci.
Serios acum… pe bune? E chiar asa de greu sa stai locului? E chiar asa de tragic sa stai cu familia ta pe care in multe cazuri tu ti-ai ales-o (partener). Cum stateai inainte de acest moment cu partenerul? Relatia mergea doar pentru faptul ca nici unul nu era acasa sau prezent in viata celuilalt? Si daca locuiesti singur chiar nu poti sta tu cu tine?
Ne-am invatat atat de tare cu galagia din jur si e greu cu linistea? Ne-am detasat atat de tare de noi inca nu mai putem sa traim noi cu noi?
Va aduceti aminte acum 2/3 luni cand mergeam la birou si la cafea cu colegii ne plangeam:
“Vaaai nu mai pot de oboseala, trebuie sa ma odihnesc…”
“Imi doresc atat de mult sa stau cu copilul dar uite nu apuc… uneori pana ajung doarme”
“As vrea sa fac miscare dar uite nu am timp …fizic nu am, diseara am call pana la 8”
“Normal ca mananc junk, cine are timp sa gateasca… daca as avea cate as face”
Sau faimosul:
“Daca nu aveam rate la banca plecam de aici”
Nu privi asta ca pe o tragedie ca trebuie sa stai in casa… tragedia e in spitale, in familiile oamenilor bolnavi, in familiile oamenilor plecati dintre noi care isi doresc sa mai aiba sansa pe care o avem noi acum.
Las si eu aici o lista random de lucruri pe care le-ati putea face:
- Daca lucrezi de acasa … inseamna ca ai un job ceea ce altii ar vrea si au pierdut
- Bucura-te de momentele astea de liniste cu tine sau cu familia ta
- Conecteaza-te cu cei dragi prin telefon, WhatsApp, Skype…whatever, vorbeste cu prietenu cu care nu ai vorbit de foarte mult timp- reconecteaza-te
- Bucura-te de ce ai (sanatate)
- Pretuieste ca ai sansa sa poti sa te feresti de virus
Va rog stati acasa! Amintiti-va de momentele in care va plangeati ca nu aveti timp sa stati acasa. Invingeti instinctul de “Gica contra” … ganditi-va la voi si la cei de langa voi!
Departeaza-te putin si gandeste-te: ce ai de castigat si ce ai de pierdut daca nu respecti regulile de izolare… Fa-ti o lista cu ce ai de castigat si cu ce ai de pierdut…sau mai bine fa-ti o lista cu lucrurile bune din viata ta acum.
Gandeste-te ca e un reset si singura modalitate de a iesi din asta acum este sa stam linistiti…(nu ni se cere asa mult…)
Stay safe… stay home!
