Culorile bărbaților

Dacă îi întreb pe bărbați care este culoarea lor preferată, o să-mi tragă din umeri și maxim îmi vor răspunde un verde sau albastru. Din acest punct de vedere suntem foarte diferiți, pe noi femeile culorile ne inspiră și ne provoacă anumite sentimente.

Roz plămâniu, turcoaz, roșu aprins, verde măsliniu, albastru de metil, vișină putredă, violet de gențiană, albastru azur, galben crom, galben citrin sunt cuvinte și imagini ce nu li se întipăresc în minte și asta recunosc și ei. Bărbații nu disting culorile. Oricum cea mai nostimă poveste din cuplul nostru, în sensul culorilor, a fost atunci când ne căutam culori pentru a vărui cele trei camere. Eu am zis simplu, vreau crem, dar un crem ca și culoarea untului iar în dormitor vreau măsliniu închis cu dungi albe. Al meu s-a prins de cap și a rămas cu imaginația înfundată, nu-și imagina cum va ieși. În momentul în care meșterii s-au apucat de văruit l-au sunat pe el să-i spună că acel măsliniu seamănă mai mult cu iarba verde de pe câmpii. Pentru că tot nu s-a înțeles cu culoarea trebuia să mă duc eu la constatare.

Ultima dată când am dat de această incapacitate de-a lor de a distinge anumite nuanțe a fost atunci când mi-am vopsit părul în portocaliu, ruginiu, iar în ochii bărbaților sunt o simplă roșcată.

P1010775 1024x768 Culorile bărbaților

 

Idei de decor: Pat de zi

Poate n-aţi m-ai dat de denumirea: pat de zi, ea însă există și devine din ce în ce mai utilizată.

E un fel de canapea, zic eu, care în general se așează sub gem. Dacă bine știu este o modă a americanilor, ca și chiuveta la geam. Poate pentru noi cei cu apartamente mici acest pat de zi, unde citim, stăm pe laptop sau pur și simplu ne întindem pentru a asculta aceași simfonie care ne bine dispune, este o soluție de a nu folosi dormitorul sau canapeaua din fața televizorului.

Locul care-l ocupă este infimă și dacă ne gândim mai bine se poate folosi și ca pat ocazional în care se anunță vreun vizitator. Se contopește perfect în mobilă, iar majoritatea sunt realizate cu sertare și diferite locuri de depozitare.

2 in1 pentru confort.

85779567872106101 xDaAIap3 f 300x209 Idei de decor: Pat de zi287386019941981405 nvJstixW f 300x240 Idei de decor: Pat de zi

 

Apartamentele se vizitează și prin geam

74942781269466984 Hmop0sgr b Apartamentele se vizitează și prin geamDe vreo doi ani ne-am mutat într-un apartament, construcție nouă. Un singur apartament a mai rămas nevândut și acela la parter. Degeaba se agită proprietarii nu-i trebuie nimănui acei patru pereți.

Nu știu câtă minte le-a trebuit constructorilor/proprietarilor însă apartamentul este la nivelul solului, arată de parcă fundația nici n-ar exista, geamurile astfel sunt la nivelul ochilor exact în fața locurilor de parcare, mișto, nu? Partea amuzantă e că deseori vin cumpărători să vadă apartamentul și fac stânga împrejur la vederea mirificului apartament și se pare că nici prețul ieftin nu le face cu ochiul. Decât într-un apartament în care vecinii sunt prezenți mereu cu ochii, mai bine dau cu câteva mii de euro în plus pentru a scăpa de zgomotul motoarelor care se încălzesc iarna, de praf să nici nu mai vorbim.

În cazul bun, atunci când există o persoană interesată, cheia dispare din buzunarul proprietarului iar vizita în sine se face prin geam:

-” Nah, apoi aici e bucătăria, apoi haideți la celălalt geam să vedeți dormitorul, unde este și un hol mic care dă spre baie.”

Și stă proprietarul cu mâinile pe geam să le explice cumpărătorilor cum arată apartamentul, iar dacă le place așa poate o să spargă ușa sau va căuta mai meticulos cheia. Cert este că nepăsarea cu care tratează lucrurile ne-a făcut să suferim și noi, dar măcar se întoarce și asupra lui.

Și culmea culmilor (s-ar putea trece într-o condică) a fost în momentul în care noi ne uitam râzând la ei, iar proprietarul ne-a întrebat dacă nu avem cumva, noi, cheia.laughing Apartamentele se vizitează și prin geam Ilariant!

Idei de decor: Cuier handmade

Dacă aveți nevoie de un cuier, un suport, iar cele din magazin nu se potrivesc ambianței sau doar ați prefera ceva handmade, vă arăt niște idei:

Noi femeile mereu suntem în fugă dimineața și parcă exact accesoriul care îl căutăm se amestecă și se agață de celelalte. Parcă mă văd, am cu cutia răsturnată pe măsuța de cafea, nu mai am timp să adun și ies în fugă pe ușă. Soluția: O placă de tocat rotundă din lemn, utilizată se poate înveli ușor în material sau pictată cu culori în ulei. Apoi se bat nişte cuie simple vopsite și gata agitația la accesorii.

78320480989272424 NNMlb8RQ f1 Idei de decor: Cuier handmade

Un alt mod de a agăța ceva este cuierul standard. Unii s-au gândit că niște clanțe vechi care nu costă nimica (orice persoană trecută de vârsta de 50 de ani, le păstrează și are una în casă) ar merge ideal într-o baie. E și frumos e și arătos.
175710822931681602 x3vW0GS3 f Idei de decor: Cuier handmade
Cuierul cel mai simplu însă este dintr-o simplă placă de lemn și niște crengi uscate. Dacă ar fi colorată cred că ar reprezenta arta proprie într-o casă.

282249101616088806 4cMRhGiX f 300x224 Idei de decor: Cuier handmade

Sursa foto

Idei de decor pentru acasă 6

Jucându-mă des pe Pinterest am găsit idei care merită văzute și sunt realizabile inclusiv acasă, vă trebuie doar puțină îndemânare și creativitate.

Pentru azi am găsit un tablou ușor realizabil, deoarece nu aveți nevoie decât de o ramă. Se poate achiziționa de la o piață de vechituri, la noi în Satu Mare se ține miercuri și vineri, iar oamenii vin să-și arunce vândă lucrurile vechi în care alții văd fantezie. O ramă veche trebuie șlefuită apoi se poate vopsi cu ușurință cu bronz lichid suprafața. În interior se pot pune poze însă dacă doriți puțină natură moartă crengile din fața blocului vă pot reîmprospăta camera.

27795722669658343 5nlPgVm9 f 224x300 Idei de decor pentru acasă 6
O comodă banală poate deveni în centrul atenției cu un pic de culoare. Se poate achiziționa o culoare mai închisă cu care se vopsește primul sertar, apoi se adaugă puțină vopsea albă să se mai deschidă și tot așa până la ultimul sertar. Home hand made creativ.

21181060717931550 h0aagDfl f 225x300 Idei de decor pentru acasă 6
Iar dacă ați dori o schimbare în dormitor, ceva ce vă caracterizează un moto scurt care vă reprezintă, pictat deasupra patului matrimonial cred că este o idee genială. Poate fi un vers dintr-o piesă preferată, un moto care v-a ghidat până acuma sau ceva motivațional pentru planurile de viitor.

180355160046831283 qa7Uup2g f1 281x300 Idei de decor pentru acasă 6Enjoy!

Idei de decor pentru acasă 5

Tags

Share it

Ce facem cu țeava de gaz galbenă care nu se poate acoperii chiar dacă deținem un senzor de gaz și cum ne folosim de înălțimea tavanelor din casele evreiești. Pentru azi câteva idei.

Nimic mai simplu, dacă nu avem voie să acoperim țeava de gaz măcar o putem vopsi (deși nici asta nu este întocmai permisă însă se trece cu vederea) apoi se pot adăuga niște coate pentru a-l face șerpuit care ulterior se poate transforma într-o mică bibliotecă. Nu ne ocupă spațiu și devine un accesoriu și nu doar un element insuportabil.

12 Idei de decor pentru acasă 5

După cum știm construcțiile de case vechi au tavane înalte unde căldura se pierde și ori punem un tavan fals ori ne folosim de spațiu și facem un loc de relaxare sau de dormit permanent. Dacă există și un geam sau se poate face unul, lumina care va pătrunde ne va da impresia unui loc deschis. Căldura ridicându-se în sus nu se pierde și așa economisim încă un spațiu de încălzit în vremurile în care gazul a ajuns cea mai scumpă utilitate.

21 Idei de decor pentru acasă 5

Idei de decor pentru acasă 4

E duminică și ne facem tabieturile aferente acestei zile libere. Căutăm idei care să le punem în practică în restul săptămânii când energia adunată în weekend trebuie consumată.

Pentru azi avem un pic de strălucire care poate fi adusă caselor vechi acoperite de iedera sau doar restaurate și nu renovate. Această plantă face să pară clădirea veche și abandonată însă o ușă galbenă nouă său perfect recondiționată ne arată grija care o purtăm acestor locuințe.

11 Idei de decor pentru acasă 4
Cum folosim optim colțurile? E o zonă ce abia poate fi utilă dar cu câteva plăcuțe rotunde se poate rezolva totul.
2 Idei de decor pentru acasă 4
Vă place mobila albă? E de departe cea mai ușoară de întreținut, dar ca să scoatem maxim și din utilitatea ei trebuie să-l și înfrumusețăm. O putem accesoriza cu diferite obiecte viu colorate sau pastel dar pentru un efect excelent recomand dungile colorate pe perete.
3 203x300 Idei de decor pentru acasă 4Sursa foto Pinterest
Spor.

De ce ținem la lucrurile inutile?

Aproape toate casele sunt pline de lucruri inutile. Dacă generația noastră n-a învățat de la cea veche nici următoarea nu cred că o va face.

Vorbim în general de aglomerarea spațiilor de locuit. Omul își adună în jurul lui tot ce găsește și se gândește că odată va fi bun pentru ceva. Dacă pe vremea comunismului oamenii nu avea acces la multe au început să strângă toate acele lucruri de care există prea puțin posibilitatea de a avea nevoie și tocmai pentru asta reușesc să adune mormanele de “lomuri”. Cei care am crescut în asemenea locuințe își doresc ca al lor să fie cât mai aerisită.

Dacă cugetăm puțin poate ajungem la concluzia că a arunca tot ceea ce este inutil este o idee minunată, problema e că se decide doar și nu se materializează niciodată. Iar cu cât înaintezi în vârstă cu atât mai mult te legi de ele.

Zic eu într-un procent de 80% păstrăm lucruri vechi și nefuncționale sau nepurtabile: acele obiecte care sunt înlocuite cu ceva nou deoarece nu mai dau același randament sau nu mai sunt la modă. Tot aici putem include acele obiecte pe care le vedem, ne plac, credem că le vom folosi apoi le ascundem într-un dulap. Le putem compara cu serviciul de porțelan doar pentru musafiri, setul de cești de cafea doar pentru ocazii sau mileurile vechi.

- Mormane de haine ascunse;
- Aparate vechi neperformante;
- Aparatele de fitness pe care le-am folosit doar la început;
- Farfuriile care le scoatem odată pe an și apoi le depozităm din nou;
- Mileuri vechi că poate o să valoreze ceva mai încolo;
- Bibelourile că sunt frumoase dar de care are jumătate din bloc;
- Mașina de cusut de care nu s-au mai atins de 5 ani că poate o să le trebuiască;
- Pantofi vechi că sunt încă în stare bună și poate lei va trebui la rochia care o vor cumpăra peste vreo 3 ani;

Dar oare merită să ținem o haină doar pentru acest motiv? Nu cred,deoarece păstrând toate nu mai găsim cele care ne fac plăcere să le purtăm.
Dacă se strică frigiderul sau mașina de spălat poate vom folosi cea veche. Dar merită să ocupăm jumătate din cameră pentru a le păstra?
Merită să mai ținem aparatele de fitness de care nu ne-am mai atins de un an, că poate odată ne ambiționăm?
Mileurile și bibelourile pe care nu le mai poți vedea însă le păstrezi că poate o să valoreze ceva peste câțiva ani?
Pantofii vechi păstrați în pivniță de care deja uitasem?

Eu zic că toate aceste lucruri ar trebui aruncate la gunoi sau donate ne-ar ușura curățenia de primăvară. Atunci când și natura începe să respire noi să fim îmbolborosite de mobilă plină de obiecte și articole inutile? Mai bine ne ușurăm căutările.

Voi ce și de ce păstrați?

viszem kanapet 7 7 De ce ținem la lucrurile inutile?