3 soluții pentru un somn liniștit

… pe timpul sarcinii.

1. Se mută partenerul în partea cealaltă a patului, pentru a fi mai ușor de accesat toaleta pe timp de noapte. Și se oferă un sfert din pat.

2. Se achiziționează o pernă de dormit pentru gravide (din aia mare în formă de ”c„). Se ia în brațe.

3. Ne îmbrăcăm în ”pijamale„ cât mai largi și comode, de preferat le luăm cămășile sau tricourile preferate de partenerului nostru.

Și dacă ajungem să punem aceste soluții în aplicație fără reproșuri sau supărări, rămânând calme vom avea parte de cele mai liniștite nopți.

Vise plăcute!

somn sarcina 1024x682 3 soluții pentru un somn liniștit

 

Zebra, noua amuletă

trecere de pietoni1 Zebra, noua amuletă

Nu-i așa că fiecare dinte noi a avut la un moment dat un obiect norocos, pe care-l purta la evenimente mai importante? O amuletă ce aducea uneori siguranța de sine? Se pare că nu prea mai e la modă să purtăm cu noi asemenea obiecte, dar se pare că unii consideră că acestea există implicit, le aduce siguranță și cred cu desăvârșire în asta. Un astfel de” obiect” este” zebra” sau trecerea de pietoni.

Unii cu încredere deplină în puterea magnifică a dungilor albe pe asfaltul deseori zdrobit, trec fără a privi împrejurul lor, putând fi comparați cu oglinzile cailor, pentru a nu se speria de anumite suflete sau obiecte. Această categoria superioară de înțelepciune se găsește printre noi și ne face nouă viața amară. Mă mir că nu și-au făcut încă o sectă unde să venereze dungile pe care trec zi de zi, fără a se gândi la vreun pericol.

Sincer, în această categorie aș pune cei care nu au condus niciodată un autovehicul, cei care nu au idee ce înseamnă legislația rutieră și cei care sunt atât de ocupați cu sine încât lumea din jurul lor pare doar un cadru.

Dragilor, zebra, amuleta voastră nu o să vă protejeze integritatea, mai ales atunci când călcați obiectul venerat de voi cu un metru înaintea mașinii mele. Vă doresc o trezire la realitate!

Uite, oglinda retrovizoare!

oglinda retrovizoare Uite, oglinda retrovizoare!Câteodată simt că sunt vânată și m-am cam săturat de privirea și minunarea bărbaților la adresa șoferițelor. Sincer, nici mie nu-mi plac, dar am ajuns să fiu vânată și privită cu dispreț la fiecare manevră. De parcă ar aștepta să li se confirme de fiecare dată că noi conducem mai prost decât ei.

Soțul meu mi-a spus că nu am de ce să-i iau în seamă deoarece stau departe de a încurca circulația sau de a face manevre ușor stupide. Are dreptate așa ar trebui dar atunci când dau de câte un ”vânător” care așa încearcă să-și dovedească priceperea arătând cu degetul pe altul nu mă pot abține. Și de mine sunt cei mai atrași, având în vedere că am o față de fetiță, căci burta de gravidă nu se vede în momentul în care conduc.

Ieri, am fost la supermarket pentru cumpărături și după ce am terminat cu toate m-am urcat la volan, ieşeam cu spatele din parcare. Apare ”vânătorul” prinzându-și gagica de după gât, gest evident a inculților, arătând către oglinda mea retrovizoare, atenţionându-mă, în care eu nu priveam, eram atentă la fața mașinii, râzând. Îi arăta modelul de „cum nu se face” unei alte inculte care îi permitea gestul și care râdea la urma ei, tot de mine.

Aici a urmat momentul în care am deschis geamul și i-am făcut o remarcă:” La voi, țărane, nu s-a auzit de senzor de parcare?”. Nah, eu tocmai de asta n-am privit în oglindă, oricum mă asigurasem dinainte că nu venea nimeni și aveam drum liber. Am închis geamul și am plecat, țăranul căutând cu ochii senzorul de parcare din spate.

Vreau să fiu privită ca șofer normal, dar poate cer prea mult de la societate.

Fuguța spre teatru

În dupămasa asta nu mi-am programat nimic mai mult decât gătitul zilnic, dar programul nu rămâne mereu bătut în cuie. Așa am acceptat invitația prietenei mele la teatru. Ne promitem demult dar mereu intervine ceva.

Am zis ok din prima pentru că mi-e dor de mers la teatru, așa cum o făceam în timpurile vechi, doar că nu știam la ce ora va fi. Cum am aflat că la orele 17.00 trebuie să fiu acolo, m-am panicat puțin. Mi-am scanat îmbrăcămintea, apoi am tras din nas. Azi dimineață după ce nu mi-aș fi dorit să văd lumea din picioare, am ajuns în pantofi foarte comozi la servici și o geacă militărească cu un fular mare. Leleu.

Dacă nu mi-am încălcat până acuma regulile de îmbrăcăminte, am zis că nici azi nu o voi face, așa că am apelat la soțul meu care termină de obicei mai repede de ora 16.00 (ora la care îmi iau eu zborul de la birou) să meargă acasă și să-mi aducă niște accesorii. Grea misiune, mai ales că trebuia să-mi aducă și pantofi și mi-am făcut textul din timp:” Vreau pantofii negrii cu toc, cel cu interior roz bombon, știi doar o pereche am și paltonul roșu de lungime medie.” Știți cu ce m-a întâmpinat? Exact cu ce am cerut, eram așa de mândră.

Am ajuns cu 20 de minute mai repede așa că ne-am hotărât la o cafea scurtă,poate va reuși să mă țină în priză pe mai încolo. Însă n-am avut nevoie, piesa m-a ținut trează. Am văzut piesa Năpasta de I.L.Caragiale. O dramă care ne-a arătat încă odată cât sunt de puternice femeile. Vă recomand piesa care se mai joacă, doar duminica a avut premiera la Teatrul de Nord Satu Mare.

Chiar dacă eu am fost în fugă, să mă aranjez și să mă prezint, a fost în zadar, din păcate am prins grupuri de elevi și gălăgia semăna mai remult cu un circ decât cu teatrul.

2828 300x200 Fuguța spre teatruSursa foto

 

Chelnerul știe ce vrei

Am asistat s-o văd și pe asta. Se știe că la noi în țară există pizza cu ce vrem noi. Și alegerea este una grea: ba cu blat subțire, ba cu blat gros, ba cu blatul umplut cu cașcaval, ba cu sos de roşii, ba cu sos de usturoi, picant sau dulce cu fructe, ba cu carne sau vegetariană, n-are importanță, varietate există.

Dar câtă lipsă de personalitate sau depășire creativă să ai să-i spui chelnerului:

” – Vreau o pizza cu de toate, știți dumneavoastră cu ciuperci și alea alea.” Am pufnit în râs și am purces mai departe, nu știu săracul chelner ce i-o fi răspuns sau ce i-o fi înşirat.

Asta-i ca și faza Cristinei cu sucul de cireșe amestecat cu cafea și lapte.

Să mai zici ceva.

pizza Chelnerul știe ce vrei

De ce să nu porti telefonul altuia la tine

Eu am mai tot timpul telefonul descărcat, o fi din neglijență sau utilizare prea frecventă, nu știu, dar e mereu gol. Sigur sunt eu de vină, o termin și apoi uit să-i dau reîncărcarea. Azi a fost la fel.

La fel, dar în loc să mă grăbesc acasă să-l pun la încărcat mi-am făcut alte planuri, și ca să nu mai pățesc la fel (știți voi nici numerele nu le pot reține), mi-a dat soțul meu telefonul lui de servici să am de pe ce suna dacă este vreo urgență. Zis și făcut, l-am pus în poșetă și m-am luat cu treburile și poveștile.

În drum spre casă îmi aduc aminte să intru în alimentară să iau una alta ce lipsește. Îmi pun în coș lucrurile și mă duc către casă. Deschid geanta să plătesc și dintr-o dată iese un sunet parcă urlând și genul acela de sonerie crescândă din geanta mea:

” Hop, hop, hop Gagnam style!”

Am crezut că intru în pământ când lumea și-a întors capul către mine, iar eu nu reuşeam să-l amuțesc. V-ați prins era telefonul de serviciu cu o sonerie pusă la başcău. Oare care trebuia să fier reacția mea? Aș fi curioasă ce scrie cartea bunelor maniere, dar dacă m-aș fi apucat de dansat măcar s-ar fi văzut cât de mult mă distrează.

Cred că este un argument solid, de ce să nu luăm telefoanele altora, chiar și la nevoie.happy De ce să nu porti telefonul altuia la tine

Bonus pentru necunoscători:

Rar la film

Eu nu sunt niciodată în temă cu filmele noi sau vechi. Dar câteodată mi se pune pata pe vreunul și atunci fac tot posibilul să-l văd. Sunt adepta cărților și al imaginației proprii.

Așa mi s-a pus pata pe filmul” Despre oameni și melci”, un film românesc. Citind tot mai des despre m-a hotărât că merită să sacrific timpul și a meritat din plin. După cum se știe orașul nostru are o sală de cinema care seamănă mai mult cu o aglomerație de fotolii micuțe mult prea înalte și incomode, ca un fel de dormitor cu un pat de 120 cm pentru 2 persoane. Dar asta e, nu-mi permit mereu snobismul de a merge la film în alt oraș.

Despre film vă pot spune că a fost fantastic, umor tipic românesc cu replici adesea bine puse. Mi-a deschis puțin acea perioadă când eu îmi trăiam copilăria și nu prea știam ce se învârte în jurul meu. Acea perioadă în care femeile erau mai naive, grupul muncitoresc se zbătea împotriva privatizărilor false și divergențele tipice din familie.

Ăsta fiind bifat mi-am pus în plan, pentru a vedea:” La vita e bella” un clasic despre care sincer n-am auzit. Ciudat, nu?

Vă recomand filmul, nu numai pentru aspectele de după revoluție ci și pentru zâmbete și voie bună, că doar vorbim despre o comedie. Este un film surprinzător de bun. Aștept cu nerăbdare și filmul Usturoiul.

marineci DOM ziua15 stills 040 600x400 Rar la film

 

 

Un polițist pe motocicletă

images Un polițist pe motocicletăDe când mă plimb cu motorașul meu, n-am întâmpinat nici un polițist care să mă oprească, asta până ieri.

Un tinerel pe motocicletă îmi face cu farurile și îmi întinde mâna cu direcția spre marginea șoselei. Mă conformez și opresc motorul, el fără să se prezinte mă întreabă dacă știu de ce m-a oprit (suna de parcă aș fi trecut peste un pieton). Eu cu un zâmbet larg (știți zâmbetul binedispune) i-am răspuns sincer nu. Apoi începe el să-mi explice că există un indicator ce interzice accesul motocicletelor pe strada pe care mă aflam. Pam pam. Avea dreptate n-am ce să zic. Sincer știam că există asemenea limitări însă nu știam că există și în Satu Mare și adevărul e că niciodată nu le-am băgat în seamă. Așa că mi-am recunoscut vina. Shame on me!

Apoi mă roagă să-i dau actele pentru control. Eu am întrebat totuşi ce să-i înmân. A început să înșire: talon, asigurare, buletin și atestat. Am stat un moment și am zâmbit poate un pic cam exagerat, domnul tinerel pe motocicleta lui credea că n-am cum să am mai mult de 18 ani. I-am înmânat deci permisul și s-a apucat de scris avertismentul, primul de altfel in 7 ani jumătate.

Deja zâmbea și dânsul când m-a pus să semnez procesul și mi-a spus doar atât: Domnișoara Ferenczi altădată fiți mai atentă. Apoi i-am șters zâmbetul spunându-i: Doamnă nu domnișoară chiar dacă vă dă altă impresie motocicleta mea roz. La revedere!

Mică paranteză: polițistul circula întocmai pe aceeaşi stradă în loc să aștepte la capăt să prindă vreunul și nu avea nici un semnal luminos tipic lor.