PinExt 10 minute pre

10 minute 10 minute preM-am gândit puțin zilele astea la punctualitate. Un atu ce se pare că l-am pierdut sau nu reușesc să-l mai calculez din cauza încetinirii mele. Mă mișc mai greu, mă mobilizez mai greu și pe zi ce trece lucrurile mărunte îmi iau mai mult timp fără să le mai pot calcula. Dar îmi revin la cele 10 minute pre, care cândva mi-au fost dregi prieteni. E numai în avantajul meu.

Înainte de majoritatea întâlnirilor sau mersul la servici, ajungeam cu 10 minute mai repede. Acest timp îl petreceam gândindu-mă ce o să povestesc cu persoana cu care mă întâlnesc și să scap de scuzele de rigoare. Detest să mă scuz și să văd niște fețe acre din cauza întârzierii mele. Și nu cred că trebuie să vă explic cât de mult detestă oamenii să fie cu sine însuși, chiar și pentru câteva minute. De parcă s-ar nărui o lume când își aud propriile gânduri. Decât să ajung zvăpăiată, fără timp pentru a-mi aduna gândurile. Prefer să ajung mai repede, să aleg locul în care aș vrea să stau, să mă servesc cu ce poftesc, să mai deschid un rss reader.

La servici aceeaşi poveste, prefer să ajung cu zece minute mai repede, să îmi pregătesc cafeaua și să mai deschid contul personal înainte de a începe lucrul în sine, pentru a mă bine dispune. Iar exemplele ar putea continua.

10 minute de bun simț, 10 minute pentru mine, 10 minute pentru a mă binedispune.

Cine cu cât timp ajunge mai repede? Sau sunteți contra?