PinExt Despre licență, ciocolată și mită

examenul de licenta Despre licență, ciocolată și mităDin păcate, nu am avut ocazia de a termina o facultate serioasă de stat așa că mi-a rămas facultatea particulară din oraș (cursuri la zi), lângă care am lucrat full time, deși nota de la bacalaureat era una mare. Dar azi nu vreau să vă scriu de ce n-am avut posibilitatea aceasta ci să vă relatez ce s-a întâmplat la examenul de licență. Perfect valabil pentru 2013.

Pentru cei care nu știu eu am terminat facultatea de psihologie și spre marea mea dezamăgire majoritatea materiilor s-au ținut de aceeaşi profesoară, care nu prea avea habar de toate. Apoi am mai avut un profesor de 70 de ani care mereu ne vorbea despre grupul muncitoresc și prosperitatea națională. Plus niște surplusuri. Mi-a trecut pofta de a mai vizita instituția însă am citit toate cursurile și bibliografia. Atunci când a venit momentul licenței, am primit o listă de subiecte interesante.

Eu am ales să scriu despre psihologia reclamei și studiu de caz pe panourile publicitare. Asta, deoarece în acea perioadă lucram la o agenție de publicitate și aveam acces la multe informații. Ca să fiu și mai informată, mi-am comandat mai multe cărți de pe internet, apoi m-am pus pe studiu amănunțit. Am ajuns să citesc în 2 luni cărțile comandate și m-am pus pe redactarea lucrării de licență, apoi am structurat-o după cerințele de bază. Eram tare, tare, tare mândră de ceea ce realizasem. Dar aveam nevoie de un coordonator, așa că am apelat la profesoara multilateral dezvoltată pentru a-mi da o notă propusă. Trecuseră cam 2 săptămâni și zeci de telefoane până am dat de ea să îmi vadă lucrarea.

Întâlnirea a fost simplă, i-am pus în față o lucrare imprimată, a citi titlul, s-a uitat la cuprins și mi-a dat nota propusă 9, apoi a trecut la colegii care dețineau plicurile și ciocolățile, zâmbindu-le cu drag și oferindu-le tot timpul ei. Ajutorul ei era pe cât de mult reușeau s-o îndulcească cu ciocolată și plicuri impecabil de albe. Iar cum de la mine n-a primit nici un obiect am primit o privire sictirită.

Deoarece trebuia să le țină spatele și să-i ajute la examenul de licență îndulcitorilor, a venit și ea, binenţeles pe banii lor (eu n-am vrut să le dau). A fost penibil să-mi văd colegii că sunt completați de profesoară la tot al doilea cuvânt. Eu am intrat în sală fără a avea o copie a licenței sau fără nici un fel de speech realizat în prealabil, deoarece nu aveam nevoie din moment ce eu am făcut totul. Cum se zice, aveam totul la degetul mic. Nu m-au blocat cu nici o întrebare și la sfârșitul prezentării comisia a ridicat-o în picioare pe duduie. Apoi au luat-o pe ea la întrebări, erau curioși de ce mi-a dat nota 9, ca notă propusă și nu 10, atât cât merita de fapt lucrarea.

Știți cum m-am simțit? Mândră, tare mândră. Căci uneori e mai bine să ne lăsăm ghidați de propria capacitate decât să îndulcim gura și buzunarele unora, pentru care fără acestea suntem niște prafuri nesemnificative. Licența este importantă, licența este acea lucrare care atestă rezultatele. Eu vă recomand să vă puneți cu burta pe carte căci nota finală și rezultatele vă vor face mai încrezători. E păcat să ratați ocazia.